- MIHAELA RALUCA T. - 07.10.2025 - Mai au de lucru la capitolul mancare
Nu știu dacă servesc mai multe feluri de mâncare în sezon, dar în septembrie au fost seri când nu aveam ce mânca. Foarte puține feluri de mâncare, nu seara grecească. Maxim o dată musaca și pasticio. Am fost surprinsă să văd tot felul de lucuri congelate și prăjite, de exemplu pernuțe de brânză. Deși hotelul are 5 stele nu era nici măcar o apă în frigider. Ca aspect, totul era frumușel și curat. Se vedea trecerea timpului peste anumite lucruri, mai ales în baie. Locul de joacă pentru cei mici nu avea nici o jucărie funcțională și acelea erau foarte puține. Ne-am decazat la 4 dimineața să prindem prima cursă de pe insula. Din cauza condițiilor meteo nu se circulă(și nu am știu pentru ca până la port faci o oră și nu am fost înainte cu o seară acolo) și nu ne-au primit înapoi din cauza formalităților, iar dacă nu plecăm așa devreme aveam și micul dejun inclus. Astfel am stat în port 2 ore cu 2 copii mici, sub 3 ani. Nu recomand pentru cei ce vor să vadă mai multe plaje pentru ca e de mers, o ora până la marble beach de exemplu.
- Marius M. - 18.08.2025 - Thassos grand resort
Totul numai de bine pentru acest hotel
Curățenie, mâncare, activități, seriozitate, personal amabil
Recomand cu încredere acest hotel
- PAUL G. - 11.08.2025 - Concediu minunat pentru familii
Locatia este din start un mare avantaj, peisajul superb, apa calda, calma si clara. Serviciile hotelului sunt foarte bune, de la curatenie, la mancare. Ar fi ideal daca ar exista optiunea "all inclusive" si pentru noi, nu doar pentru cei ce rezerva prin alte agentii.
Recomand!