Albatros Makadi – un resort de volum, cu ambiții mari, dar livrare modestă

Acest nou resort promite o experiență completă pentru turiștii care caută confort, servicii de calitate și facilități moderne într-un cadru spectaculos. În cele ce urmează, voi detalia observațiile mele privind camerele, curățenia, serviciile, gastronomia și atmosfera generală.
După un transfer de aproximativ o oră de la Aeroportul din Hurghada, am ajuns, în sfârșit, la Albatros Makadi. Autocarul a oprit în fața hotelului și noi, cinci-șase familii, am coborât nerăbdători să începem vacanța. Însă, din primele minute, entuziasmul ne-a fost temperat de o scenă greu de uitat.

Check-in cu „chicken”

Înainte de a ajunge efectiv la recepție, un angajat al hotelului dnul Mohamed Ahmed (probabil un coordonator informal al cazărilor) ne-a oprit în fața ușii și a început să strige repetitiv „chicken, chicken!”. Moment de confuzie colectivă: credeam că e o ofertă culinară, dar, în realitate, era vorba de o pronunție defectuoasă a cuvântului „check-in”. Deși la recepție se aflau cinci angajați disponibili, acest domn a insistat că doar el are dreptul să facă check-in-urile, formând instantaneu o coadă inutilă.

Am ales să îi înmânăm pașapoartele și să ne retragem direct la restaurant, pentru că nu aveam de gând să pierdem o oră în lobby, așteptând la un singur om.

Arhitectură de tabără, nu de resort

Complexul este format din mai multe blocuri joase, de câte zece apartamente, cu o arhitectură austeră, aproape spartană. Lipsa elementelor decorative sau a oricărui accent de rafinament face ca totul să amintească mai degrabă de o tabără de refugiați. Poate fi comparat cu centrele de primire de la Lampedusa sau, pentru cei care au trecut prin anii ’80, cu faimosul Traiskirchen din Austria. Niciun strop de exotism, niciun detaliu care să inspire „vacanță”.

Piscine reci, salvamari jucăuși și confort termic inexistent

În teorie, hotelul dispune de mai multe bazine. În practică, doar unul este încălzit (până la 27 °C), iar acela este constant ocupat de copii. Celelalte piscine sunt cu apă rece, aproape inutilizabile în lunile de primavara . La una dintre ele, salvamarul – în loc să asigure siguranța turiștilor – prefera să se joace cu mingea împreună cu copiii, în mijlocul bazinului. Relaxare? Doar dacă pleci din zonă.

Plajă frumoasă, dar interzisă

Plaja hotelului este lungă și bine întreținută, însă accesul la apă este serios limitat. Jumătate din suprafață este ocupată de zona dedicată kitesurfingului, iar sportivii trec la viteză mare periculos de aproape de turiști. Lipsa unor măsuri clare de delimitare transformă o plimbare pe mal într-o experiență tensionată: dacă nu ești atent, poți deveni decor de accident, iar placa unui kitesurfer neatent poate încheia vacanța prematur.

Personal slab pregătit și neospitalier

Un alt minus major: personalul. Comunicarea este anevoioasă, mai ales cu o doamna care a declarat ca este manager proveniți din Belarus, care manifestă o atitudine rece și lipsită de tact. Când am cerut un suc din PET la piscina principală, barmanul mi-a răspuns sec că acele băuturi nu sunt pentru clienți, ci doar pentru uz intern. Singura opțiune: dozatorul.

Această atitudine se reflectă și în alte interacțiuni – mult personal, dar foarte puțină pregătire și aproape zero în ceea ce privește amabilitatea.

De pildă, la beach bar, după ce am așteptat la coadă, mi-am comandat un suc de mere, pe care l-am băut rapid, fiindcă îmi era foarte sete. Rămânând în apropierea barului, am considerat firesc să îmi torn restul de suc din cutie în pahar. În acel moment, domnul Ibrahim a reacționat vehement, privindu-mă cu ostilitate, de parcă aș fi comis un act de furt, și a încercat să declanșeze un scandal, incitându-i pe ceilalți clienți aflați la rând împotriva mea.
A lipsit puțin să nu fiu efectiv linșat.

Acest episod, deși aparent banal, vorbește mult despre atmosfera tensionată și despre lipsa de empatie tot mai prezentă în locurile aglomerate. Orice gest este interpretat cu suspiciune, iar buna-credință pare, uneori, o specie pe cale de dispariție. Poate că ar fi cazul să ne întrebăm nu doar ce consumăm, ci și cum ne consumăm unii pe alții.

Restaurante multe, dar fără identitate culinară

Resortul se laudă cu cinci restaurante tematice, însă doar doua (cu specific de pește și friptură) oferă o experiență distinctă și cea cu friptura (Steak )doar cu rezervare. Celelalte sunt, de fapt, variații ale aceleiași cantine, cu mâncare generică, dar denumiri pompoase: „Italian”, „Oriental”, „Asian”. Niciunul nu transmite vreo identitate gastronomică reală, iar gusturile sunt uniforme și, uneori, lipsite de prospețime.

Aquapark nefuncțional și shopping cu prețuri de Monte Carlo

Aquapark-ul, situat la intrarea in resort, pare mai degrabă abandonat. Tobogane închise, zone neamenajate și câteva magazine alăturate cu prețuri care concurează lejer cu cele din Monaco. Vânzătorii – adesea agresivi – îți recită prețurile „din burtă”, fără etichete, fără bon fiscal, într-un stil improvizat, dar fără umor.

Seara se încheie la 10, la fel ca energia

Divertismentul de seară este slab aproape inexistent. În jurul orei 22:00, întreaga stațiune pare să adoarmă. 90% dintre turiști sunt pensionari veniți pentru odihnă si lectura pe sezlong, iar atmosfera generală este una de azil turistic, nu de resort vibrant.

⸻

Verdict final: liniște, da. Experiență premium, nu.

Albatros Makadi este genul de resort care pare să funcționeze prin volum, nu prin calitate. Poate fi potrivit pentru turiști fără pretenții, în căutare de liniște și soare, dar este complet inadecvat pentru cei care caută o experiență autentică, servicii de top și ospitalitate reală. Cu o gestiune mai atentă, investiții în training și ceva mai mult respect pentru turiști, ar putea avea potențial. Deocamdată, însă, e doar o amintire vagă a ceea ce înseamnă un resort de vacanță.