Cererea dumneavoastra nu a putut fi procesata

    Cerere procesata cu success

      Hotel KAMELYA COLLECTION FULYA SIDE

      10.0 / 10
      din 4 voturi
      Alegerea pe care am facut-o pentru concediul din anul ce tocmai a trecut a fost una mai mult decat potrivita, acest complex surprinzandu-ne placut din toate punctele de vedere. Nu este prima data cand mergem in Turcia si am putut compara cu ce am experimentat pana acum, iar acest complex ne-a placut foarte mult. De cum am ajuns la hotel am fost primiti foarte bine, receptionerul a fost foarte amabil, ne-am inteles cu el in germana si engleza si am fost cazati rapid, fara probleme. La intrarea in hotel era sampanie si te puteai servi cat doresti (sampanie a fost si in fiecare zi la mesele principale si la baruri - peste tot). Camera a fost spatioasa (am avut cu vedere la mare), s-a facut curatenie zilnic, de asemenea mini-barul s-a umplut zilnic (intr-o singura zi am avut pus semnul "do not disturb" pe usa si am ratat "aprovizionarea", insa am anuntat la receptie si ne-au trimis pe cineva, desi era noapte deja). La noi in camera a fost mereu racoare, aerul conditionat a functionat incontinuu cat am fost in camera (avea termostat si se oprea cand ajungea la o anumita temperatura, dar daca il reporneam, functiona mai departe). La parintii mei in camera s-a stricat intr-o seara, insa au anuntat la receptie si pana s-au intors de la plimbare era reparat. In ce priveste serviciile oferite, nu te poti plange de nimic, toti sunt amabili si harnici si inteleg engleza la nivel minim si germana. Mesele au fost un adevarat deliciu. Micul-dejun era destul de asemanator de la o zi la alta, insa nu a existat zi in care sa nu fie cateva feluri noi de mancare, acelasi lucru fiind valabil si la pranz - mereu feluri noi, prajituri noi, sortimente diverse de inghetata. Cinele au fost superbe, in fiecare seara aveau alt specific (seara turceasca, mexicana, orientala, pescareasca, internationala, barbeque etc). Aici chiar nu mai stii ce inseamna cuvantul "flamand" :) este mancare peste tot (poti alege sa mananci pranzul pe terasele de pe faleza) si la orice ora, incontinuu. Singurul lucru ce nu mi-a placut a fost calitatea proasta a sucurilor de la dozator (ice-tea-ul avea gust de ceai granulat si sucurile cred ca erau facute tot din prafuri, dar am vazut ca aveau mare trecere la copii, mai ales ca era si Granita de toate culorile) si cocktail-urile aveau gust artificial, insa sunt multe alte bauturi ce pot fi servite. La spectacole nu am fost decat intr-o seara, dar ni s-a parut plictisitor, asa ca am preferat sa ne petrecem serile la terasele din complex. Cumparaturi nu va recomand sa faceti din interiorul complexului, deoarece preturile sunt mult mai mari decat in bazar. Noi am gasit un bazar maricel la 5 minute de mers pe jos de la complex (la iesirea din complex faceti stanga, apoi la prima intersectie faceti dreapta si ati ajuns). De asemenea, puteti merge la Manavgat cu Dolmus (mijlocul lor de transport), costa 2 euro-dus, ori cu taxiul, daca sunteti mai multe persoane (noi am fost cu taxiul si l-am sunat sa vina dupa noi cand am terminat de vizitat oraselul). Eu zic ca merita sa mergeti pana acolo chiar si numai pentru inghetata turceasca, care, din pacate, nu se gaseste in complexul Kamelia si nici prin apropiere n-am gasit. Plaja si marea sunt extraordinare - este plaja cu nisip fin, este loc la sezlonguri la orice ora, pentru ca toti se inghesuie la piscine, desi este pacat sa nu te bucuri din plin de apa marii, care este foarte curata si calda, cu intrare lina. Mi s-a parut trist ca oamenii nu tin curatenia si arunca mucurile de tigara in nisip, cand plaja este plina de cosuri de gunoi. Noua ne-a placut mult la Fulya si ne-am mai intoarce acolo :)Raluca Patrolea - 02.01.2013
      • KAMELYA COLLECTION FULYA
      • 1 din 26
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-SIDE
      • Hotel-KAMELYA-COLLECTION-FULYA
      • Hotel-KAMELYA-COLLECTION-FULYA-SIDE
      • Hotel-KAMELYA-COLLECTION-FULYA-SIDE-TURCIA
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-TURCIA
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-6
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-7
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-8
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-9
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-10
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-11
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-12
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-13
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-14
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-15
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-16
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-17
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-18
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-19
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-20
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-21
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-22
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-23
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-24
      • KAMELYA-COLLECTION-FULYA-25
      20%Early Booking Hotel vizitat de Jeka
      Pret de la
      52 Euro / noapte
      Kamelya World, 07550 Çolaklı/Manavgat/Antalya, Turcia
      Vezi site-ul oficial
      • Pozitie
      • in regiunea Colakli Manavgat, langa plaja, la 8 km de Side ex KAMELYA WORLD FULYA
      • Distanta mare
      • 50 m
      Facilitati Hotel
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are Acces InternetAcces Internet
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are Piscina ExterioaraPiscina Exterioara
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are RestaurantRestaurant
      restaurant, bar, snack bar, bar la piscina, piscina, piscina pentru copii, fotbal, tenis, fitness, aqua park, volei, baschet, baie turceasca, sauna
      Facilitati Camere
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are BalconBalcon
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are Minibar / FrigiderMinibar / Frigider
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are TelefonTelefon
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are SafeSafe
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are Baie ( cada / dus )Baie ( cada / dus )
      • Hotelul KAMELYA COLLECTION FULYA are TVTV
      baie (dus)-wc, tv sat, telefon, mini bar, acces internet, safe, balcon
      Oferte Speciale - Transport Individual
      20% Early Booking
      20% reducere pana la
      28/04/2017
      Detalii: Early booking reducere 20% pentru rezervarile facute pana la data de 28.04.17, cu plata 50% pana la data de 15.05.17.
      Perioade si Preturi Cazare - Transport individual
      Perioada
      Tip Cazare
      Pret / Persoana / Noapte
      08/04/2017 -> 10/05/2017
      AI - All Inclusive
      52 Euro
      11/05/2017 -> 25/05/2017
      AI - All Inclusive
      79 Euro
      26/05/2017 -> 22/06/2017
      AI - All Inclusive
      87 Euro
      23/06/2017 -> 06/07/2017
      AI - All Inclusive
      94 Euro
      07/07/2017 -> 24/08/2017
      AI - All Inclusive
      98 Euro
      25/08/2017 -> 14/09/2017
      AI - All Inclusive
      94 Euro
      15/09/2017 -> 05/10/2017
      AI - All Inclusive
      87 Euro
      06/10/2017 -> 19/10/2017
      AI - All Inclusive
      79 Euro
      20/10/2017 -> 04/11/2017
      AI - All Inclusive
      52 Euro
      Transport Individual
      Sejur minim 3 nopti
      Early booking reducere 35% pentru rezervarile facute pana la data de 31.01.17, cu plata 50% pana la data de 15.02.17.
      Early booking reducere 30% pentru rezervarile facute pana la data de 28.02.17, cu plata 50% pana la data de 15.03.17.
      Early booking reducere 20% pentru rezervarile facute pana la data de 28.04.17, cu plata 50% pana la data de 15.05.17.
      Nu se accepta modificari pentru rezervarile cu early booking.
      Oferta actualizata in data de 14.10.16
      Reduceri Transport Individual
      1 copil 0-11.99 ani -100% cu 2 adulti; 1 copil 0-1.99 ani -100% cu 1 adult, adultul plateste pret de single; 1 copil 2-11.99 ani-75% cu 1 adult, adultul plateste pret de dubla;
      Perioade si Preturi Pachete - Charter Avion
      Perioada
      Tip Cazare
      Pret / Persoana / Sejur
      15/04/2017 -> 22/04/2017
      AI - All Inclusive
      de la 460 Euro
      22/04/2017 -> 29/04/2017
      AI - All Inclusive
      de la 430 Euro
      29/04/2017 -> 06/05/2017
      AI - All Inclusive
      de la 430 Euro
      06/05/2017 -> 13/05/2017
      AI - All Inclusive
      de la 430 Euro
      13/05/2017 -> 20/05/2017
      AI - All Inclusive
      de la 575 Euro
      20/05/2017 -> 27/05/2017
      AI - All Inclusive
      de la 575 Euro
      27/05/2017 -> 03/06/2017
      AI - All Inclusive
      de la 615 Euro
      03/06/2017 -> 10/06/2017
      AI - All Inclusive
      de la 615 Euro
      10/06/2017 -> 17/06/2017
      AI - All Inclusive
      de la 615 Euro
      17/06/2017 -> 24/06/2017
      AI - All Inclusive
      de la 650 Euro
      24/06/2017 -> 01/07/2017
      AI - All Inclusive
      de la 685 Euro
      01/07/2017 -> 08/07/2017
      AI - All Inclusive
      de la 688 Euro
      08/07/2017 -> 15/07/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      15/07/2017 -> 22/07/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      22/07/2017 -> 29/07/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      29/07/2017 -> 05/08/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      05/08/2017 -> 12/08/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      12/08/2017 -> 19/08/2017
      AI - All Inclusive
      de la 676 Euro
      19/08/2017 -> 26/08/2017
      AI - All Inclusive
      de la 700 Euro
      26/08/2017 -> 02/09/2017
      AI - All Inclusive
      de la 685 Euro
      02/09/2017 -> 09/09/2017
      AI - All Inclusive
      de la 685 Euro
      09/09/2017 -> 16/09/2017
      AI - All Inclusive
      de la 650 Euro
      16/09/2017 -> 23/09/2017
      AI - All Inclusive
      de la 615 Euro
      23/09/2017 -> 30/09/2017
      AI - All Inclusive
      de la 615 Euro
      30/09/2017 -> 07/10/2017
      AI - All Inclusive
      de la 610 Euro
      07/10/2017 -> 14/10/2017
      AI - All Inclusive
      de la 575 Euro
      14/10/2017 -> 21/10/2017
      AI - All Inclusive
      de la 554 Euro
      21/10/2017 -> 28/10/2017
      AI - All Inclusive
      de la 430 Euro
      Charter Avion
      CHARTER AVION ANTALYA VARA 2017

      SUNT INCLUSE:
      - Bilet avion cursa charter operata de compania BLUE AIR
      - Taxe aeroport
      - Cazare cu regimul de masa precizat
      - Transfer de grup aeroport-hotel-aeroport
      - Asistenta turistica la sol
      - Asigurare medicala

      NU SUNT INCLUSE:
      - Cheltuilele personale

      TARIFELE AFISATE CONTIN REDUCERE EARLY BOOKING APLICATA LA CAZARE PENTRU REZERVARI EFECTUATE PANA LA DATA DE 28.02.2017



      • Alegerea pe care am facut-o pentru concediul din anul ce tocmai a trecut a fost una mai mult decat potrivita, acest complex surprinzandu-ne placut din toate punctele de vedere. Nu este prima data cand mergem in Turcia si am putut compara cu ce am experimentat pana acum, iar acest complex ne-a placut foarte mult. De cum am ajuns la hotel am fost primiti foarte bine, receptionerul a fost foarte amabil, ne-am inteles cu el in germana si engleza si am fost cazati rapid, fara probleme. La intrarea in hotel era sampanie si te puteai servi cat doresti (sampanie a fost si in fiecare zi la mesele principale si la baruri - peste tot). Camera a fost spatioasa (am avut cu vedere la mare), s-a facut curatenie zilnic, de asemenea mini-barul s-a umplut zilnic (intr-o singura zi am avut pus semnul "do not disturb" pe usa si am ratat "aprovizionarea", insa am anuntat la receptie si ne-au trimis pe cineva, desi era noapte deja). La noi in camera a fost mereu racoare, aerul conditionat a functionat incontinuu cat am fost in camera (avea termostat si se oprea cand ajungea la o anumita temperatura, dar daca il reporneam, functiona mai departe). La parintii mei in camera s-a stricat intr-o seara, insa au anuntat la receptie si pana s-au intors de la plimbare era reparat. In ce priveste serviciile oferite, nu te poti plange de nimic, toti sunt amabili si harnici si inteleg engleza la nivel minim si germana. Mesele au fost un adevarat deliciu. Micul-dejun era destul de asemanator de la o zi la alta, insa nu a existat zi in care sa nu fie cateva feluri noi de mancare, acelasi lucru fiind valabil si la pranz - mereu feluri noi, prajituri noi, sortimente diverse de inghetata. Cinele au fost superbe, in fiecare seara aveau alt specific (seara turceasca, mexicana, orientala, pescareasca, internationala, barbeque etc). Aici chiar nu mai stii ce inseamna cuvantul "flamand" :) este mancare peste tot (poti alege sa mananci pranzul pe terasele de pe faleza) si la orice ora, incontinuu. Singurul lucru ce nu mi-a placut a fost calitatea proasta a sucurilor de la dozator (ice-tea-ul avea gust de ceai granulat si sucurile cred ca erau facute tot din prafuri, dar am vazut ca aveau mare trecere la copii, mai ales ca era si Granita de toate culorile) si cocktail-urile aveau gust artificial, insa sunt multe alte bauturi ce pot fi servite. La spectacole nu am fost decat intr-o seara, dar ni s-a parut plictisitor, asa ca am preferat sa ne petrecem serile la terasele din complex. Cumparaturi nu va recomand sa faceti din interiorul complexului, deoarece preturile sunt mult mai mari decat in bazar. Noi am gasit un bazar maricel la 5 minute de mers pe jos de la complex (la iesirea din complex faceti stanga, apoi la prima intersectie faceti dreapta si ati ajuns). De asemenea, puteti merge la Manavgat cu Dolmus (mijlocul lor de transport), costa 2 euro-dus, ori cu taxiul, daca sunteti mai multe persoane (noi am fost cu taxiul si l-am sunat sa vina dupa noi cand am terminat de vizitat oraselul). Eu zic ca merita sa mergeti pana acolo chiar si numai pentru inghetata turceasca, care, din pacate, nu se gaseste in complexul Kamelia si nici prin apropiere n-am gasit. Plaja si marea sunt extraordinare - este plaja cu nisip fin, este loc la sezlonguri la orice ora, pentru ca toti se inghesuie la piscine, desi este pacat sa nu te bucuri din plin de apa marii, care este foarte curata si calda, cu intrare lina. Mi s-a parut trist ca oamenii nu tin curatenia si arunca mucurile de tigara in nisip, cand plaja este plina de cosuri de gunoi. Noua ne-a placut mult la Fulya si ne-am mai intoarce acolo :)

        Raluca Patrolea
        2 Ianuarie 2013

      10.0/10 - 4 impresii Hotel KAMELYA COLLECTION FULYA SIDE | pret de la 52 euro | Kamelya World, 07550 Çolaklı/Manavgat/Antalya, Turcia | hotel 5 stele, All Inclusive


      Alte hoteluri recomandate din SIDE

      • Hotel AMELIA BEACH RESORT SIDE
        AMELIA BEACH RESORT

        la 10 km de Manavgat, la 15 km de Side

        TripAdvisor RatingRating TripAdvisor 4 din 5 stele
        320 de pareri
        Pret la cerere
        Hotel Vizitat de Jeka
      • Hotel CRYSTAL ADMIRAL SIDE
        CRYSTAL ADMIRAL

        in Kizilot-Manavgat, la 50m de plaja

        TripAdvisor RatingRating TripAdvisor 4.5 din 5 stele
        1177 de pareri
        De la375 Euro/persoana/sejur
        Hotel Vizitat de Jeka
      • Hotel SILENCE BEACH RESORT SIDE
        SILENCE BEACH RESORT

        Kizilagac, langa plaja, la 13 km de Manavgat, la 15 km de Side, 79 km ...

        TripAdvisor RatingRating TripAdvisor 3.5 din 5 stele
        524 de pareri
        De la625 Euro/persoana/sejur
        Hotel Vizitat de Jeka
      • Hotel ROYAL DRAGON SIDE
        ROYAL DRAGON

        in Colakli, pe plaja, la 5 km de Side, la 45 km de aeroportul Antalya

        TripAdvisor RatingRating TripAdvisor 4.5 din 5 stele
        1239 de pareri
        De la65 Euro/persoana/noapte
        35%Early BookingHotel Vizitat de Jeka

      10.0 / 10

      din 4 voturi

      Cat de mult iti plac ofertele Hotel KAMELYA COLLECTION FULYA SIDE ?

      1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
      0 / 10

      © 1991 - 2017 JEKA TURISM
      Toate drepturile rezervate.
      Termeni si conditii

      Partener Oficial